Poliţia Locală a Municipiului Sibiu

0369-911

Anunţuri şi evenimente

Peste 1.100 de amenzi aplicate de Poliția Locală Sibiu în luna aprilie

10.05.2016

Poliția Locală Sibiu a aplicat în luna aprilie 1.119 amenzi, cuantumul total al acestora însumând 230.505 lei. Prezentăm o trecere în revistă a principalelor categorii de contravenții pentru care s-au aplicat sancțiuni în luna aprilie:

CIRCULAȚIA ȘI PARCAREA PE DRUMURILE PUBLICE

512 amenzi pentru accesul, staționarea sau circulația auto neregulamentară 121 de amenzi pentru oprirea autoturismului în locuri nepermise, adică în zona indicatoarelor “Oprire interzisă”, în zona trecerilor de pietoni, pe pistele pentru biciclete, în stațiile de autobuz sau în intersecții 103 sancțiuni au fost aplicate pentru parcarea în locuri cu folosință exclusivă, adică în locuri destinate persoanelor cu dizabilități sau în locuri pentru care se plătește taxă de rezervare 79 de sancțiuni au fost aplicate pentru circulația pe căi cu acces interzis, inclusiv circulația în sens invers pe străzile cu sens unic 33 de amenzi au fost aplicate pentru blocarea căilor de acces 5 sancțiuni, pentru circulația pe drumurile publice cu căruța 4 amenzi au fost aplicate pietonilor pentru traversarea prin locuri nepermise (210 lei amendă pentru fiecare dintre aceștia) 2 amenzi pentru oprirea autovehiculelor în spa?ii în care staționarea este interzisă

GOSPODĂRIREA DOMENIULUI PUBLIC

14 sancțiuni au fost aplicate proprietarilor care nu și-au întreținut sau reparat corespunzător imobilele sau nu au păstrat curățenia pe proprietăți; amenzile au fost aplicate pentru imobile de pe strada 9 Mai, Movilei, Ocnei, Moldovei și Pădurea Dumbrava 14 amenzi au fost aplicate pentru depozitarea de gunoaie sau materiale pe domeniul public, în alte locuri decât cele special amenajate. Cea mai mare amendă a fost aplicată unui cetățean care a depozitat gunoaie pe strada Fabricii – 550 de lei. Alte patru sancțiuni au fost aplicate pentru faptul că persoanele respective nu au păstrat curățenia la locul de depozitare a gunoaielor. 11 amenzi au fost aplicate pentru diminuarea trotuarului prin rampe sau comerț neautorizat 8 amenzi au fost aplicate pentru amplasarea de afișe publicitare în alte locuri decât cele permise; 3 dintre aceste amenzi au fost în cuantum de 5.000 de lei pentru lipirea de afișe pe străzile Aleea Biruinței, Calea Dumbrăvii și Negoveanu 5 sancțiuni au fost aplicate pentru creșterea animalelor mari în oraș, interzisă în municipiul Sibiu prin legislația locală 5 procese verbale au fost încheiate pentru arderea de resturi vegetale pe străzile Distribuției, Alba Iulia, Viitorului, Pomicultorilor

ÎN DOMENIUL DISCIPLINEI ÎN CONSTRUCȚII

Poliția Locală a aplicat 14 sancțiuni pentru execuția sau desființarea fără autorizație a lucrărilor de construcție. Cea mai mare amendă a fost aplicată unui proprietar de pe strada George Topârceanu – 5.000 de lei, alte două amenzi de câte 3.000 de lei fiind aplicate pentru construcții ilegale pe străzile Prejbei și D.D. Roșca.

TULBURAREA LINIȘTII ȘI ORDINII PUBLICE

8 amenzi pentru amenințări și injurii 33 de sancțiuni pentru apelare repetată la mila publică 3 amenzi pentru tulburarea liniștii publice în orele de liniște (o amendă de 1.000 de lei a fost aplicată unui agent economic din Piața Mică) 4 sancțiuni pentru consumul de băuturi alcoolice în exces 3 amenzi pentru refuzul de a se legitima

Un număr de 22 de sancțiuni au fost aplicate ÎN DOMENIUL COMERȚULUI. Dintre acestea 15 pentru comerțul fără autorizație, cinci pentru nerespectarea autorizației de comerț și două pentru vânzarea ambulantă.

Peste 1.100 de amenzi aplicate de Poliția Locală Sibiu în luna aprilie